Bogdan Oproiu

Suport GoPro Pentru SUP/Surf

Întotdeauna am fost pasionat de surf, din păcate marea neagră nu oferă condiții pentru acest sport. Descoperirea noilor materiale au permis realizarea unor plăci de surf gonflabile, care se comportă ca o plăca clasică din polistiren expandat. SUP-ul te ajută să te menți la suprafață chiar dacă nu sunt valuri, îl poți folosi pe lacuri și râuri. Printre avantajele unui SUP găsim transportul și depozitarea  mult mai simplă decât a unei placi rigide, acesta se poate căra în spate în rucsac-ul primit la achiziționare(este de dimensiunea unui rucsac de munte mai serios), împreuna cu padela, pompă.

De fiecare dată când ies la plimbare,antrenament sau concurs, îmi place să filmez pentru a observa ce greșesc și ce fac bine, pentru a avea un randament mai bun pe viitor, așadar în căutarea unui unghi bun de filmat, am descoperit un adaptor de surf numit nosebone, doar că nu este practic pentru SUP când îl împăturești. Varianta cea mai bună este prinderea adezivă de surf și două brațe de extensie lungi.

Trebuie avut în vedere securizarea camerei de SUP, cu un șnur, de preferat direct de SUP, nu de adezivi GoPro. Pentru a testa idea am folosit adezivi clasici de cască, care nu au rezistat prea mult lipiți.

O altă problemă pe care am întâlnit-o, au fost stropii de apă proveniți de la valuri sau padelă. O soluție ar fi să monitorizați lentila camerei, ceea ce este mai greu când vrei să te bucuri de valuri și peisaj. O soluție mai costisitoare ar fi un dome(greutate în plus pe adezivi și brațele de extensie) sau un spray hidrofobic.

După vizionarea filmărilor cred că ar merge și mai departe montată camera de placă, un alt aspect de avut în vedere: soarele să nu bată direct în obiectiv. 

Camera am ascuns-o in floaty, pentru a o proteja la lovituri, nu pentru a nu se scufunda.

Pentru cei interesați de cursuri cu instructor(kite,surf,etc), închirieri de echipament,ieșiri organizate vă rog să ma contactați, pentru a vă pune în legătură cu prieteni mei.

Părerea ta este foarte importantă pentru mine. Dacă sunt erori în acest articol, sau dacă apreciezi că sunt necesare: înlocuiri,modificări sau completări, te rog să îmi atragi atenția. Mai jos găsești formularul unde îți poți exprima părerea. Aștept cu interes părerea ta, pentru a îți oferi articole cât mai utile, cand vei opri din nou pe blog-ul meu.